Într-un con de umbră după europarlamentare, Traian Băsescu este așteptat să dea o reacție la scandalul în care este implicat fratele său, Mircea. Nu ar fi pentru prima oară. În 2009, când numele acestuia din urmă a fost implicat într-un scandal privind transportul ilegal de armament, președintele a reacționat. „De dușmani te poti apăra, dar este extrem de greu să te aperi de propriul frate”, a spus, la vremea respectivă, Traian Băsescu, precizând că s-ar putea să nu mai intre în cursa pentru al doilea mandat la Cotroceni din acest motiv. „Dacă fratele meu se mai bagă într-o firmă din asta dubioasă s-ar putea să nu mai candidez”, a spus el.
Anterior acestui moment, printr-un comunicat al Administrației prezidențiale, șeful statului aprecia că scandalul aramentului ilegal vizează discreditarea instituțiilor statului.
„Președintele României, Traian Băsescu constată că, în ultimele zile, unii politicieni și persoane asociate acestora desfășoară o campanie de discreditare sistematică a unor instituții ale statului. Președintele Traian Băsescu îi asigură pe români că instituțiile statului au capacitatea de a gestiona problemele care țin de siguranța națională”, se arata în comunicat cu precizarea că „Președintele României va explica la momentul oportun ce se află în spatele manipulării politico-mediatice care vizează discreditarea statului”.
Cu toate acestea el i-a cerut fratelui său să iasă din acționariatul firmei implicată în scandalul cu armament.
„Nu cred că Bercea a avut vreun folos de pe urma botezului”
Traian Băsescu s-a văzut nevoit să reacționeze, în 2011, și când Bercea Mondial a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, în condițiile în care fratele său este nașul de botez al unei nepoate a interlopului.
„Puteți să-mi spuneți la ce persoană publică importantă vă referiți când puneți întrebarea? E persoană publică fratele meu? Este un om neimplicat politic. Nu este în politică. A botezat, dar asta nu i-a folosit lui Bercea Mondialu la nimic, după cum vedeți. Constatați că i-ar fi folosit la ceva? Chiar dumneavoastră spuneați că ar fi fost arestat 29 de zile. La ce credeți că i-a folosit? Legea trebuie aplicată oricărui om, indiferent cine este el și cine i-a botezat copiii. Nu cred că a avut vreun folos de pe urma botezului de anul. trecut. Sau eu, cel puțin, nu-l constat”, a răspuns Băsescu.
Băsescu a fost întrebat și despre implicarea fratelui său în scandalul de la vama Constanța. „Vă pot spune un singur lucru: nici el, nici eu nu am făcut vreodată casă bună sau prietenii cu oameni implicați în ilegalități. Suntem doi comandați de nave care am câștigat suficient fără să fie nevoie să fim în diverse combinații. Cred că fratele meu vă poate spune mai bine. Nu înțeleg de ce a devenit persoană publică”, a declarat Traian Băsescu.
Presa a relatat despre relația de prietenie a lui Mircea Băsescu cu șeful Vămii Kogălniceanu, Iulian Teșeleanu, fost șef al Vămii Agigea.